Plimbarea pe plaja sub un un cer intunecat, cenusiu si incert.
Cativa salvamari privesc cu ingrijorare in larg, strigand si gesticuland din pupitrul inalt al unei scari decojite de vopsea.
In fata, marea, marea, marea.
Verde albastra si spalacita, ca fundul unei fantani plin de matasea broastei dupa ploaie.
Valuri agitate si spumoase se revarsa peste multimea de innotatori, ce se aventureaza tot mai departe. Vocea unui salvamar oferind asigurari ca un corp e inca in raza orizontului sau.
In stanga, marea se loveste de un munte inalt, calcaros.
La putina departare de mal, in apa, sunt presarate cateva corturi verzi, ca de razboi, incoronate de o cruce rosie, suspendate parca deasupra valurilor. Intra si ies multi oameni. Ni se spune ca servesc drept cimitir unde sunt depusi cei ce se ineaca…
In cateva momente, plaja se ingusteaza, muscata parca de un deal inalt, abrupt, acoperit de iarba. Urmeaza secventa atat de binecunoscuta – marea devine tot mai agitata, involburata, inalta, apropiindu-se devoratoare. In fata mea cineva scapa, alergand, dar eu ma opresc pietrificata de o senzatie stranie …in clipa cand imi ridic privirea un val albastru imens imi umbreste cerul iar ultimul gand, inainte sa se prabuseasca cu fatalitate peste mine, este sa imi tin respiratia...poate scap.
In clipa urmatore, valul se retrage si ma regasesc incercand cu mare greutate sa urc dealul, agatandu-ma de mici gauri in pamant…cand insa urmatorul val imi atinge barbia, ma trezesc brusc fara aer.
No comments:
Post a Comment