Mascariciul

Intr-un gest absolut anormal pentru mine, am decis spontan sa ma aventurez aseara la un spectacol romanesc de teatru, Horatiu Malaiele in Mascariciul, tinut la Centrul Cultural Japonez, care intre noi fie vorba, e de invidiat. Asa da comunitate.
Se auzea ca ar fi sala de 300+ sold out dar n-am prea crezut avand in vedere apatia generala romaneasca din diaspora. Dar m-am inselat. Poate si datorita locatiei - uptown spre deosebire de downtown - si-au facut aparitia cele trei sute de romani, 80% cu varsta peste 40 de ani, inghesuindu-se clasic la intrare pentru scaunele mai bune.
Spectacolul reusit, am ras cu pofta. Am contemplat in primele clipe, cand scena era inca goala si audienta isi tinea respiratia sa nu piarda primul cuvant, distanta mentala enorma intre actor si spectatori, zidul invizibil dintre noi, dezorientarea spatiala cand inca gravitam haotic in afara soarelui, cand inca n-am intrat in intimitate si confidentialitate cu povestea.
Mi-am remarcat de altfel si indiferenta emotionala fata de prezenta mea in mijlocul co-nationalilor, nepasarea si stanjeneala acolo unde alta data era excitare (mentala desigur) si tresarire si trepidare de excitement la ideea de "comuniune" si "comunitate" si "solidaritate" la cele 3 reuniuni anuale si, OH, this is longer than sorrow.

E frig. Mi-e dor de California. Ma consolez absorbind enciclopedia istorica Coast of Dreams. Si Istoria Sexualitatii, courtesy of Foucault, primul scriitor francez pe care nu numai ca il tolerez dar pe alocuri chiar si indragesc.