In Romania mergeam la biserica din oras, recunosc, de doua ori pe an: de Craciun si de Pasti. Nu asistam niciodata la intreaga slujba, din oboseala, din lipsa de rabdare, din sensibilitate la mirosul puternic de tamaie. Aveam insa un ritual frumos - de Pasti mergeam la manastirea de maicute de la Prislop, asezata pe un deal, la poalele caruia parcam intotdeauna intr-un sir lung serpuit de masini si porneam pe jos ca intr-un pelerinaj. Curtea denivelata urca usor spre o bisericuta in care abia intrau 20 de suflete, astfel incat ramaneam mereu afara, in jurul nostru palcuri de oameni si lumanari aprinse. Lumina calda si difuza a lumanarilor, cantecul hipnotizant al liturghiei mi-au insuflat o traire emotionanta, o umbra de sclipire a acelui sentiment religios profund de epifanie pe care trebuie ca il traiesc misticii.
Imi lipseste experienta in fiecare an si pastrez amintirea cu drag - desi retin ca prima data cand am vizitat manastirea in timpul zilei, am fost invitata sa-mi acopar blugii cu un material gen draperie mov in forma de fusta, inainte de a intra in biserica. Ar putea fi clasificat drept momentul cand s-a plantat samanta feminismului outraged in mine, desi pe moment m-am supus evident.
Primul Paste si Craciun in Canada le-am sarbatorit intr-o sala de sport, din lipsa unei biserici romanesti in Toronto. Intre timp, s-a pus mana de la mana si s-a ridicat un mic locas, un univers religios in miniatura, adaptat la gustul romano-canadian. Ma consolez cu ocazionalele slujbe de duminica unde ma surprinde placut sala plina, corul dedicat de voluntari, parintii grijulii ce-si aduc copii sa auda vorba romaneasca si sa guste paine sfintita, chiuitul vesel al unui bebelus fix in mijlocul predicii, forfota de in-out, simtul umorului de care preotul da dovada, aviditatea celor prezenti sa primeasca mesajul saptamanal, sa se adune cu conationalii, sa-si spele peisajul mental, sa nu uite cine sunt. Ah da, si bancutele ajuta. Lots of things to be grateful for.
Craciun Fericit !
No comments:
Post a Comment