I devour, I devour...
"Câteva luni după naşterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care şi-l doreşte. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Cum aşa?! Fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el i-ar fi născut gemene.
- Eşti convins că sunt ale tale? - îi spun. - Vrei să le vezi? - îmi răspunde. Nu sunt prea sigură că aş vrea să le văd. Coboară să dea un telefon. îmi aranjează o întrevedere cu mama fetiţelor. îmi scrie adresa, şi până-n seară mă trezesc ca teleghidată sunând la uşă dintr-un imobil, undeva în zona Amzei. îmi deschide o blondă nisipie şi mă pilotează în tăcere către un pătuţ cu grilaj în care copiliţele îşi zbăteau bucuroase mânuţele şi genunchii, între jucării şi păpuşi într-un aranjament ostentativ şi abundent. Este o femeie măritată. Mai scundă decât mine. Cuprinsă de un tremur uşor. Nu spune mare lucru, instruită, cu siguranţă, de el la telefon. Nu se aşteptase, deduc, să mă vadă atât de calmă. Eram edificată. Casa mirosea a lapte şi a vanilie, ca şi la noi. Fetele - cópii identice ale Ioanei mele. Eu năşteam în iunie, ea în septembrie! Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând între două femei, una mai naivă decât alta, nevasta şi amanta, amândouă însărcinate, apoi lehuze, alăptând prunci dolofani. Morala celuilalt prinde iz. Orgoliul mă împiedică să evaluez corect situaţia, penibilul, pericolul, avaria. Rănită, minţită, nu mă văd iertând. Gândesc un vers şi îl notez: "Fii exilatul lumii mele-ntregi". Avusese tupeul să mă facă atentă că femeia suferă de schizofrenie. Cum probabil că şi pe ea o pusese în gardă că aş fi dusă cu pluta. Dar ea nu dă nici un semn de dezechilibru nervos ci afişează o uimire sinceră că nici eu nu simt nici un impuls de a-i scoate ochii...
Să recapitulez. Pe ea n-o condamn. Himerele ei, iluziile ei sunt ca şi fireşti, ca şi ale mele oarecând. Dar pe el nu-l absolv de vinovăţie. Nemaiiubindu-l, instantaneu ameţesc de greaţă. îl integrez în tagma celor ce sacrifică pentru fleacuri sfinţenia celuilalt..."
(C. Buzea, Creştetul gheţarului)
No comments:
Post a Comment