Placerea racelii

Am reusit performanta sa racesc, cu un guturai ca la carte, chiar cand parea ca se face primavara. Ni s-a amintit zilele astea ca in aceasta tara minunata si neasemuita iarna se termina la sfarsitul lui mai. E taramul zapezilor vesnice.

Trecand peste acest detaliu minor, care e placerea unei raceli?
Toata lumea ma trateaza mai cu grija, colegii se ofera sa-mi ia din lista kilometrica de munca, seful trebuie ca mi-a pus 10 puncte in plus pentru daruirea pe care o arat nu numai aparand la munca in fiecare zi, dar robind pe branci, printre tusete, cu fata palida si zambetul sters. Faptul ca nu-mi plang de mila adauga desigur la imaginea sacrificiului in slujba publica.

Raceala cu putina febra ma transporta, cand ajung acasa, si ma infasor in plapuma si trei paturi, intr-o stare de moleseala si oboseala dulce careia nu ii pot rezista. Toate gandurile de peste zi dispar plutind inapoi in nestirea de unde au venit. Grijile se topesc, curg in valuri de caldura din mine prin toti porii. Somnul, relaxarea nu mai sunt la cheremul nervilor mei, a vocii aceleia care turuie incontinuu in capul tuturor, care ne spune ce putem face si mai ales ce nu putem. Toate se departeaza, se incetinesc, se reduc din volum. Incordat, corpul se dezice de tensiuni ascunse, imi aduce aminte de fiecare coltisor uitat. Ma alint shamelessly, e clar.

Inapoi la ceai fierbinte, comfort food si filme cu vampiri. Weekend placut!

Over and Over

Unii oameni sunt mai aproape de viata, altii sunt mai aproape de adevar.

Traiesc printre oameni care au nevoie mai mult de Blackberry in mana decat de inima in piept.

Cand te invarti in jurul aceluiasi copiator si acelorlasi pereti gri dintr-o cubicle corporatista 8 ore pe zi, cinci zile pe saptamana, ajungi ca broscuta proverbiala zen care stand in fundul unei fantani si privind la cer, crede cu toata sinceritatea ca a vazut intreaga lume.

Credinta asta se intareste si devine realitate persoala. Aceeasi realitate individuala multiplicata si amplificata de o mie de ori devine realitatea generala, a majoritatii, deci a tuturor. Iar daca te afli prin minoritate, ti se va reprosa ca ai un val peste ochi, ca nu vezi "cum stau lucrurile de fapt", ca vrei sa te sustragi vietii urate si "reale".

As putea sa continui cu un manifest dar sunt prea obosita de propria oboseala.

Over and out.

Conversatii la munca

Saptamana asta a fost un fel de slow moving train crash.
Luni s-a terminat distractia cand sefei noastre competente i s-au dat papucii cu o explicatie meschina dar bine impachetata.
Lectia nr. 1: Cand vrei sa deprimi un grup, ii tai capul.
Lectia nr. 2: Nobody cares. Pe usa directorului scrie : "Life is hard so suck it up". Ok boss. Dar macar asa, pentru a salva aparentele, ai putea slabi vreo 10 kg numai din gusulica, sa nu dai impresia ca infloresti sugandu-ne sangele.

Marti mi-am adus aminte de ce nu e bine sa calatoresti, nici macar cu metroul. S-ar putea sa fie o defectiune tehnica majora si sa te calce plebea in picioare.
Marti as fi vrut mai mult decat oricand sa fiu in Romania, sa pot intra in prima Biserica la un colt de strada, sa ingenunchez, sa ma rog, sa plang, sa ma curat, sa ma eliberez, sa-mi alin starea de deprimare si vulnerabilitate. Tot ce am putut face a fost sa imi tin icoana in suflet.

Miercuri am fost la concert euro chic - Robyn - care s-a adeverit de fapt a fi gay parade. Din pacate, nivelul meu stratosferic de toleranta s-a prabusit cu un BOOM in combinatia alcool + frecat de straini + coeficient inalt de sleaziness.

Joi am fost aproape sa-mi incalc regula de aur - never cry at work. Am dat nas in nas cu tirania corporatista cand inca mai speram in naivitatea mea eterna. Alas, suferinta colectiva e o alinare.

Epistola se incheie cu ziua de azi, vineri, cand ne-am transportat la un hotel bar (I love hotel bars), i-am injurat din nou pe toti, ne-am amagit ca "it always gets worse before it gets better" si "don't get mad, get even", am absorbit eroic un pahar de vin si pana la urma am decis ca tot raul spre bine.
Vineri trebuie inscris in calendar cu o steluta pentru cel mai surprinzator si frumos compliment primit.

Fragmente:

"I'm so stressed out, I think I'm gonna have a breakdown. But I don't cry in public at work. It makes people feel uncomfortable. I do it in private.
Oh is that what "private appointment" is marked for in your calendar?
Yes, exactly. It's for crying."

"They want me to become an optimal individual.
Ha-ha-ha. Optimal? So what are you now? Suboptimal?
Yes, probably suboptimal."

"I can't believe they gave us this guy to work with.
Well, in some way I prefer him. With the one before, we would tell her what we needed and she would just nod and say yes and then we'd get the product two months late. At least with him, he'll tell you straight up your question is stupid but he'll get work done.
Ok, let's try to make it work with him.
Let's try to pretend we mean what we say. No! I mean, let's mean what we say. Let's drink our own kool aid. Ha-ha-ha.
What's that - kool aid?
As in, let's buy our own BS.
Oh my God I can't believe how acid you've become in such a short time.
Indeed I have."

Soulmusic

Fiecare perioada din viata mea corespunde unei ere muzicale speciale si distincte. Sunt melodii atat de incarcate emotional de ganduri, situatii, calatorii, oameni, locuri, imagini incat ma gasesc evitandu-le, cautand mereu altele noi care sunt goale de semnificatie, de amintiri. Caut mereu pagini albe pe care sa imprim apasat, sa las urme noi in coala fina, sa simt fiori prin varful degetelor la atingere.

In acelasi fel, cand imi doresc sa reactivez instant o imagine, e nevoie doar sa apas Play la melodia potrivita si intr-o clipa ma regasesc in trecut.

Multe zile dupa ce am revenit din L.A. am ascultat obsesiv La vida es asi si eram din nou in soarele orbitor, in caldura, in masina pe freeway spre Santa Monica, in masina spre Whole Foods, in masina spre plaja, razand cu I., curajoase si timide in acelasi timp, simtindu-ne rupte de acasa si totusi atat de aproape. Cand nu stiam cine canta, cum se numeste, notam franturi de versuri pe colturi de hartie din masina. Apoi am gasit-o si eram de nedespartit. Eram din nou paralizata de tot ce ar fi trebuit sa fie, ascultand singura melodia destul de acida sa-mi arda chinul. Toata intensitatea acelor zile de vacanta in care am absorbit bete energia intoxicanta a locului (nu degeaba ii zice Hollywood nu? Holly sau Holy?) revine navalnic intr-un amestec de dor si durere si bucurie nascute din experienta traita. O ascultam incontinuu, over and over pentru ca stiam ca atata timp cat ma rascoleste adanc, amintirea e inca proaspata, retina are valurile inca pictate pe ea, pielea se simte inca sunkissed, gandurile sunt iar dulci-amare, patimase, languroase, lenese, picurate si evaporate inainte sa se materializeze. Sunt inca acolo. Aud iar spanioala, imi simt iar inima vie si latina. Sunt inca acolo.

Florence and the Machine m-a leganat cu ale ei versuri ca un drog, toata vara si toata toamna chiar inainte de L.A. In Cosmic love, I'm not calling you a liar si Rabbit heart am redescoperit ca e frumos sa suferi din vise, sa te topesti, sa te ascunzi, sa rememorezi cuvintele si privirile over and over and over. Ca un pansament peste rana pasiunii pe care nu o poti consuma. Conduceam atunci in primele zile, iarna, in frig, cu Florence la maxim la dus si la intors, cantand din adancuri. Nu conteaza cum sau daca se termina, pretuiesc si farama ce mi-a dat aripi si voce sa adorm in the shadow of my heart. Cand am ajuns in final la Heavy in your arms eram dincolo de placere - eram in anticipatie. Numaratoarea inversa spre California incepuse cu o emotie atat de mare incat doar cuvantul ma infiora. Imi refuzam imaginatia pentru ca realitatea trebuia neaparat sa fie mult mult mult mai frumoasa. Citeam cu un ceai rosu de Passion Fruit in fata si scriam si desenam si cu greu scapam de nerabdare si anxietate. The rest is history.

Cand m-am intors doar ritmurile lautaresti si tiganesti m-au miscat.

Inceputul anului 2010, gri si melancolic, si coloana sonora a filmului Twilight:Eclipse (singura calitate a filmului) mi-a hranit zilele. Ma trezeam stiind ca urma sa il ascult, ca intr-un vis din care nu m-am trezit, ca in antecamera vietii in care simteam ma aflu. Roslyn, White demon.

La Duni, Bulgaria - Ida Corr.
Primii ani in Canada, anii de liceu - tot ce era romanesc, Holograf Dimineata, Directia 5 Am nevoie de tine, Bere Gratis, La tine as vrea sa vin (profetic?) si binenteles B.U.G., La Familia, Vorbe ca pentru orice adolescenta razvratita si goth wanna be.
Am trecut apoi la romantic-angry-rock cu U2, Deftones (concert!), Coma Nehotararea cam tot atunci cand citeam Cioran si Lacrimile Sfintilor, Liviu Rebreanu si Padurea Spanzuratilor.
Europa - Dave Matthews Band Crush, Marina and the Diamonds, Seventeen, Obsessions, La Roux Tigerlily, Bulletproof si apoi Dragostea de la Clejani.
Primele luni de facultate - Vama Veche, Am doar 18 ani, Nu am chef azi, Dragostea.

Iar azi? Intr-un cd de la biblioteca publica am gasit albumul Aniversare, Ovidiu Lipan Tandarica, pe care romanii l-au adus sa cante vesticilor la o petrecere in facultate. Marga-re-ta Margaretaaaa!

Mascariciul

Intr-un gest absolut anormal pentru mine, am decis spontan sa ma aventurez aseara la un spectacol romanesc de teatru, Horatiu Malaiele in Mascariciul, tinut la Centrul Cultural Japonez, care intre noi fie vorba, e de invidiat. Asa da comunitate.
Se auzea ca ar fi sala de 300+ sold out dar n-am prea crezut avand in vedere apatia generala romaneasca din diaspora. Dar m-am inselat. Poate si datorita locatiei - uptown spre deosebire de downtown - si-au facut aparitia cele trei sute de romani, 80% cu varsta peste 40 de ani, inghesuindu-se clasic la intrare pentru scaunele mai bune.
Spectacolul reusit, am ras cu pofta. Am contemplat in primele clipe, cand scena era inca goala si audienta isi tinea respiratia sa nu piarda primul cuvant, distanta mentala enorma intre actor si spectatori, zidul invizibil dintre noi, dezorientarea spatiala cand inca gravitam haotic in afara soarelui, cand inca n-am intrat in intimitate si confidentialitate cu povestea.
Mi-am remarcat de altfel si indiferenta emotionala fata de prezenta mea in mijlocul co-nationalilor, nepasarea si stanjeneala acolo unde alta data era excitare (mentala desigur) si tresarire si trepidare de excitement la ideea de "comuniune" si "comunitate" si "solidaritate" la cele 3 reuniuni anuale si, OH, this is longer than sorrow.

E frig. Mi-e dor de California. Ma consolez absorbind enciclopedia istorica Coast of Dreams. Si Istoria Sexualitatii, courtesy of Foucault, primul scriitor francez pe care nu numai ca il tolerez dar pe alocuri chiar si indragesc.

Alton Mill

Am inceput timid sa-mi obisnuiesc retina si psihicul cu un peisaj lipsit de palmieri, de desert. Toamna canadiana are leacuri subtile si discrete, asemeni unei coloane de invitati politicosi, murmurand in soapta, asteptandu-si randul sa felicite mirii la o nunta sub artari.
Artarul explodeaza toamna. Intr-o excursie pe la tara, descopar o cladire veche ce la 1913 functiona ca moara, langa o cascada, ambele fiind transformate azi in puncte turistice, spatiu de inchiriat pentru artisti, studiouri, cafenea, sala de expozitii si pajiste pe malul lacului plin de pesti.
O carare abrupta in panta duce sus pe un deal de unde se vede tot curcubeul tomnatic si unde se aud zgomotele misterioase ale padurii. (Am flashback-uri de la compunerile din Romania dar nu ma pot abtine sa nu ung textul cu putin sirop). Urmeaza o intalnire magica in natura.
Pe aleea pietroasa trece in fuga o vulpita roscata ca o coaja de portocala. In coborare, aud din nou un fosnet venind din sus. Descopar din nou vulpita care isi scoate mutrita eleganta in directia mea si priveste nemiscata cateva clipe; paseste sprinten apoi pe carare, coada stufoasa, urechile ciulite. Ne privim. Notez mental - Encounter with a fox. Multumita sau nepasatoare pleaca mai departe.
Sunt convinsa ca nu am adunat destula oboseala si agitatie pentru a ma retrage intr-o pensionare simbolica intr-o gradina rurala, dar linistea, linistea e nepretuita.
California, I still miss you.

PS. Am trezit din adormire un cuplu tinerel de romani cu socantul "Buna ziua", auzindu-i vorbind romaneste, tocmai acolo, asa departe de oras. N-am schimbat insa cele doua cuvinte proverbiale pentru ca s-au grabit sa se faca nevazuti, confirmand stereotipul tragic-comic al romanului - canadian: panicat, speriat, frustrat, fara dorinta de socializare, de comunitate, rusinat parca de identitatea sa. Bummer.

Life after California...

Realitatea cotidiana a incetinit, intai in cele cinci ore de zbor si tranzitie care par mult mai lungi decat la dus, apoi in ritmul vietii canadiene, agitat si totusi miscandu-se ca in scenele de actiune in slow motion. Vremea posomorata, copacii schimbati la fata.

Daca Toronto e antecamera, Los Angeles e sala de bal si spectacol.

Ultima zi in Los Angeles

Ne-am trezit devreme, ne-am impachetat hainele si aventurile si amintirile in doua bagajele stand sa explodeze si pornim acum on one last car trip prin orasul de care ne-am atasat intr-atat. E 10 jumatate dimineata si 30 de grade C.
The adventure didn't come cheap but the self discovery was priceless.

27

E ziua mea. Dintr-o data sunt adult. So what? So nothing.

Cel putin am aflat what it feels like to reach a point when you don't want to celebrate birthdays anymore.

Growing old (and not fulfilling your dreams) is quite possibly the most tragic fact of life - singura speranta e ca doar dragostea atenueaza, absoarbe vidul.

Am pierdut un an being afraid. The scary thing e ca pot sa pierd toata viata being afraid. Ma bucur inca de luxul timpului si daca e sa imi pun o dorinta, o singura arzatoare ruga, accea ar fi sa-l folosesc altfel, cu ce are sens pentru mine.

Good night and good luck.

Eternal day

Cu o noapte inainte de a zbura la L.A. - "I agonized about going, I agonized about not going, I agonized about my agonizing." I was a wreck and a ball of fire, every nerve in my skin coiled and ready to spring. I walked to the departing gate bewildered, tense, excited and full of anticipation. I pushed myself over the edge. And I hated it. I hated myself for breaking the warm fuzzy confines of my reality. I was afraid of the world, of the big bad wolf. I got barely two minutes of intensity and two weeks to relive them. Somewhere in between I woke up to love the cloudless sky, the dissipation of my thoughts, of my exiled identities, of my oncoming quarter life crisis into an ethereal breeze and an eternal sunshine. Eternal sunshine of the spotless mind indeed. Somewhere in between I cut my fear in half and each half in thousands and over my crowded mental space where fear once lived I poured gallons and gallons of bleach, labeled forget now forgive later, and spread it deep and long as far as the eye of the mind could see. When the twisted patterns of hurt seeped into the ground, I let it gather in my underground reservoir of love and forgiveness, shut the door tightly and let them work their magic.
Ah yes, this was about Los Angeles. Or was it?
Either way the love affair has only just begun.

Santa Barbara

A dreamy drive to Santa Barbara - cand ma gandesc ca acum un an pe vremea asta abia aveam chef sa dau doua ture cu masina pe stradutele goale din North York, si azi alunecam usor la 65 de mile pe ora pe autostrazile din California...well...nu-i rau.
Lipseste doar sa ma initiez in arta windsurfingului cand mai adun curaj. It looks just like freedom.
We lounged an hour on the beach in blistering heat, to the sound of lapping waves and the smell of drying algae. Mi-am fixat privirea asupra peisajului superb de plaja si ocean si dealuri arse de caldura, sperand sa ramana imprimata in constient si subconstient, sa-mi apara de zeci de ori in gand si in vis. Sa fie notat: am fost fericita azi pe plaja asta.

Venice Beach

Scena la Sidewalk Cafe, pe Venice Boardwalk. Septembrie 18, 2010.

Am tras o plimbare impromptuu pe la Venice Beach, renumita pentru haosul creativ si pestrit, mai ceva ca la mare in Romania cu 15 tarabe de haine pe 5 metri patrati, colaci, prosoape Playboy, hotdogs, clovni si alti entertainers, rapperi de strada, baieti ce te invita la marijuana "medicinala", homeless la care cu greu te abtii sa nu te uiti.

Lihnite de foame si batute de un vant crud si neasteptat in acea zi, ne-am asezat la Sidewalk Cafe sa gustam un pranz bun. Spre sfarsit, I. primeste her all time favourite fel de mancare - paine prajita - pe care se pune a intinde tacticos si cu mare dedicatie gem de capsuni. O urmaresc distrata pana cand se opreste, aseaza felia pe farfuria din mijlocul mesei si cere o cafea cu lapte. Dupa vreo 5 minute in care cafeaua intarzie sa apara si eu visez in culori privind spectacolul tragic comic de pe strada (un comic gadila un negru cu o pana roz, acesta pleznindu-si gatul dupa o gaza invizibila,in rasetele terasei) cand imi cad din nou ochii pe deliciosul desert din fata mea. Cu mare usurinta si fara a-mi pune intrebarea logica (de ce nu s-a atins de ea?) o iau in manuta si pac! musc un colt dulce dulce dulce si satisfacator. Numai ca in aceeasi secunda in care papilele mele se pregatesc de extaz, I. face ochii mari si tipa plina de indignare cu accent pe prima silaba:
- WHAT are you doing?!
In primele secunde nu inteleg problema ei, am senzatia ca am facut o mare prostie gen mi-am aruncat portmoneul in drum sau mi-a cazut breteaua si-am ramas expusa pe undeva ilegal. Apoi inteleg.
- NU VEZI ca asteptam cafeaua sa o mananc? Crezi ca eu nu vreau sa o gust? Eu ma chinui si TU ce faci? You just bite out of it like that? How could you?
Izbucnim intr-un ras cu lacrimi si durere de stomac, ea stupefiata de usurinta mea, eu distrata de nazbatia mea.
- Te-am vazut cand te-ai uitat la ea ca si cand "Oh, ia sa gust eu" si cand ai dus mana la ea, dar a fost atat de rapid si eram atat de socata incat numai in clipa cand ai muscat mi-au iesit cuvintele din gura.

PS. Am impartit felia. Am ras chicotind pe infundate in timp ce-am scris si mi-am amintit. Clasic. Alta perla de la I.: "frigu si caldu".

Day 13

Planificasem o zi de muzeu la LACMA (Los Angeles County Museum of Art) dar ghinion, miercuri e inchis.

Am pornit atunci spre San Marino, o zona afluenta din L.A. unde se afla The Huntington Library, Art Collections and Botanical Gardens. Feeric. Amabilitatea si ospitalitatea Americanilor de aici continua sa ma surprinda, desi n-am avut parte decat de politete si zambete. La casa, I. se da inocent drept studenta, cu cardul uitat acasa (vorba ei: "Inca ma simt studenta, nu stiu de ce") iar domnul amabil ne face discount. La intrare, o batranica voluntara tare simpatica ne indreapta in directia dorita. Tot la intrare, paznicul trecut de 60 explica rabdator drumul spre una din gradini unei asiatice cu engleza redusa.

Gradinile botanice pe o suprafata intinsa sunt impartite tematic - desert, subtropical, japonez, chinezesc, australian si una particularly exquisite rezervata trandafirilor. Gradina trandafirilor cu miros seducator si nume haios fiecarei specii: Irene of Denmark, Magic Red, Show Girl, Pink Lafayette, Tallyho, Bouquet, Pink Rosette, New Yorker, Taffeta, Crimson Glory, Floradora, Gentle Giant, Saturnia, Kardinal, Apricot Queen, Pinocchio, Dusky Maiden, Pink Dawn, Cinderella, Eternal Youth, Marco Polo, Class Act, Passionate Kisses, Risque, Rainbow Knockout si Los Angeles printre (multe) altele.

As fi baut un ceai la the Rose Garden Tea Room dar am fost in maraton de explorare, trecand prin colectia de arta din fosta resedinta a proprietarilor ce au lasat mosternire intregul muzeu. Biblioteca e unul dintre centrele cele mai importante in studiul Vestului American si include manuscrisul Canterbury Tales si un exemplar din Biblia Gutenberg printre alte raritati.

Henry Edward Huntington a colectat arta si a construit gradinile impreuna cu sotia sa Arabella, vaduva unchiului sau (fun fact).

Am incheiat cu o jumatate de ora de extaz in Gift Shop (I love museum gift shops), acesta fiind votat cel mai bun din L.A. de L.A. Times. Carti de istorie, carti despre flori si insecte, carti de gradinarit, carti pentru copii, servetele, magneti cu picturi si vorbe interesante, sapun, carti postale, vederi, umbrele, bijuterii, jocuri, carnetele, agende, caietele, papusi, CD-uri, calendare, perne, lumanari si alte delicii delicioase de care abia m-am desprins.

La intoarcere, am condus pe Freeway 101, cu limita 55 miles/hr si plina de curbe distractive pe care mi-am exersat indemanarea de soferita. Am ajuns cu bine. As mai fi stat cinci ore.

PS. Azi s-a nascut a treia mea verisoara, primind un nume exotic (initiale I.P). Potrivit primelor relatari de la fata locului, ar fi "grasunica si frumusica". Sa creasca maricica si sanatoasa! Welcome to the family.

21 Septembrie

Cloudy covered day over L.A. - I miss the sun already. Ne-am decis sa vedem filmul The Town la the Grove iar apoi ne-am oprit la o librarie pe trei etaje unde am gasit o perla: Coast of Dreams, California on the Edge, 1990-2003 a lui Kevin Starr, profesor de istorie la Universitatea California de Sud la Los Angeles.

Despre obsesia fitness:

"Extending back into the 1870s like the patristic and medieval eras underpinning a theology of redemption through fitness, extended the entire history of health culture in California. Critics such as Aldous Huxley and Evelyn Waugh had satirized this preoccupation, depicting its more extreme edges and noting an almost Faustian rejection of time and decay lurking at its core.At its best, such devotion to the flesh was a health thing, if little narcissistic; at its worst, it was an unholy defiance of death. California was the place, it had to be remembered, where a company in the Bay Area city of Emeryville deep-froze bodies on a long-range contract basis pending their eventual resuscitation. [...]

While some satirized, others praised coastal California for achieving a revitalized relationship to the mind-body problem preoccupying Western culture since ancient Greece. Here was the region that had promoted fitness of mind and body - and had virtually ended smoking among the middle classes as well. By January 1998 it was against the law for anyone to smoke in a bar, restaurant, office building, or any other interior public place throughout the entire state."

Despre religie si spiritualitate:

"Tracing itself to the moments in the Acts of the Apostles in the New Testament when the Holy Spirit was said to have descended upon the disciples and they spoke in tongues, performed miracles, and were not afraid, Pentecostalism had become by 2001 a worldwide movement with a half-billion adherents. Because it avoided intricacies of theology or church organization in favor of an emotional, existential encounter with the Spirit, Pentecostalism seemed especially suited to California, where it was answering the needs of a disproportionate number of emotionally starved people, deracinated from elsewhere, cut off from their roots."

20 Septembrie 2010

Sunt la o saptamana distanta de varsta de 25. M-am delectat cu o lectura detaliata a ziarului Los Angeles Times, rasfoind cu placere paginile crispy si mirosul imbatator de cerneala. An interesting story about day labourers, usually immigrants and Latinos, receiving free cell phones and training in using their photo and video features to record the bits and pieces that make up their lives.
Am cumparat si GQ Britanica pe care planuiesc sa o rasfoiesc pe indelete. De ce cumpar reviste destinate (oficial) barbatilor? Pentru ca apreciez frumusetea rapitoare ce merita coperta.

Zi fara evenimente notabile - am condus pana la Hermosa Beach care datorita constructiilor din zona si lipsei soarelui in spatele unui cer noros, nu ne-a prea incantat. Batea vantul, extra-sezon, ne-am hotarat sa mergem la Marina del Rey, de care auzisem dar nu stiu de unde, si care era marcata pe harta noastra ca fiind shopping place. Pe drum trecem pe langa aeroport cu semnul falos L A X, avioane mari trecand aproape deasupra noastra in aterizare. La fiecare Black Lincoln limo imi tresare inima. Ne plimbam putin intr-o plaza unde numai Iulia se decide sa cumpere ceva. Conduc inapoi pe Lincoln Ave. la un Borders in speranta de a gasi ziarul mult dorit - pe care nu-l aveau binenteles. Pornim spre casa dar oprim la Farmer's Market si gustam de la Loteria! mancare buna mexicana - enchiladas cu pui, orez si fasole neagra si o omleta cu ciuperci si tortilla. Home sweet home si going out tonight.

Day...Oh, I lost count.

Marina and the Diamonds at El Rey Theatre on Wilshire Blvd - why does everything that begins with El suddenly sound so sweet? That and Park La Brea or El Lay or Marina del Ray or ... but I diverge.
Inside an intimate red velvet room, Marina unleashed her own personal brand of British fabulousness, in a tight black dress cut at the elbows, necklaces overflowing, hair in the fake wind, voice soaring from somewhere deep down, from an ancestral core, tens of church choirs blended in one incredible timbre.

Sunday, wake up, give me a cigarette.
Last night’s love affair is looking vulnerable in my bed..

After falling asleep during the opening band's act and contemplating how good my white warm puffy bed feels, I woke up and rocked out.

You never told me what it was that made you strong, what it was that made you weak..

Marina confessed to cheers (almost ironically): "I don't know why but I feel more at home in America, than I do in the UK. I might move here." Oh s***. Not another one.

A beautiful end to a beautiful day. Spent the day walking and dreaming in the Getty center, on top of a hill, a little piece of heaven.

Day 5

Urcam pe un drum serpuit prin Griffith Park, peisaj arid ca prin lentile aurii, creste arse de seceta, smocuri de verde din loc in loc. De sus privim the Hills, zona bogata cu vile somptuoase si piscina ascunse intre ridurile dealurilor. Observatorul Griffith ofera o priveliste superba deasupra intregului LA, intindere imensa de la est la vest, masinile sclipind in lumina soarelui ca mii de picaturi de apa licarind la orizont. Deasupra orasului o pacla de smog vizibila, o patura gri ce face LA unul din cele mai poluate orase din Nord America. Pe cer liniste deplina. Din senin, ma incanta albastrul pur fara nori, semn ca am intrat sub vraja misterioasa si fermecatoare de aici.
Ne relaxam la umbra, in liniste deplina.
Plecam apoi spre LA Zoo and Botanical Gardens - nu stiu de unde pana unde atractia asta. Desi e listata in ghid, gradina zoologica dezamageste - e saracacioasa, cu spatiu mic pentru putinele animale prezente. Plimbarea a schimbat totusi peisajul de oras, de asfalt. Gustam niste cartofi prajiti fara gust si cateva bucati de pui dubios, confirmandu-ne ca mancarea in zonele turistice e mai mult decat proasta. Plecam scaldate in soare.
Seara I. adoarme la 7 si nu mai iesim.

L.A. at night

Day 4

After playing it coy for three days and trying to blend in as much as possible, we decided to make today Tourist Day and we hopped onto the Starline Tour Bus prin Hollywood, Beverly Hills, Brentwood, Westwood and Santa Monica. Noua ore mai tarziu, zacem late dar satisfacute.

Surpriza cea mai mare: This place is growing on me.

Day 2

Rasaritul de soare ar trebui sa aiba loc la 6.33 in dimineata asta, dar nici urma de el datorita plapumei de ceata densa ce acopera orasul. Aerul e aproape proaspat, se simte parca prezenta oceanului. Nu sunt mai mult de 20 de grade. Croncane ciorile (da, ciorile!). Traficul legendar nu s-a pornit inca, si desi suntem la etajul 8 am senzatia ca aud tot ce se petrece la nivelul strazii, inclusiv un barbat tusind azi noapte. Strange. Am visat ca o blonda, care ar fi stat inainte noastra aici a intrat aprinzand lumina, sa caute un obiect uitat. Primele doua poze, de la fereastra.

Faza de retreat si denial. Exista o faza tipica atunci cand ajungi intr-un loc nou. Excitement, opposition, neutrality and finally accomodation. Well..will we last until then? Or will we jump on the plane back?

Am mers pe jos pana la faimosul mall in aer liber The Grove si Farmer's Market. Magazine chic, lux si curatenie, senzatia de confort oferita de shopping si cartea de credit. O fantana de apa ca-n povesti, cu un podulet feeric si copacei verzi si gazon fake. E ceva fals in aer, in orasul asta. We trudged to Whole Food, mecca produselor organice, miam. Autobuzul si metroul nu sunt recomandate ca mijloace de transport - trebuie sa fii foarte sarac sau incapabil de a obtine un carnet de condus pentru a le frecventa aparent. O intindere urbana construita in jurul masinii.