AZ St

O zi plina de subintelesuri. Parca totusi nimic nu e intentionat, totul are sens.
Asteptarea cu stomacul strans, folia alba si moale de sub mine, semi-intunericul si freamatul vag din spatele usilor. Instrumentul care intinde gelul rece cu precizie si mana celei care il manuieste, odihnindu-se vag peste sanul meu. Incerc sa ma gandesc ca e un joc. O alta experienta printre multele care mi-au fost date sa le traiesc in lumea asta. Lumina se aprinde orbitor si imi ridic barbia putin inchizand ochii. Mi se spune ca voi simti ceva rece. Apoi intepatura. Una sau mai multe? Amorteala aproape imperceptibila. O noua intepatura, prelungita si iscoditoare ma chinuie in ritm cu apasarea injectiei. Imi simt mainile transpirand. Deschid si inchid ochii. Fac ce stiu mai bine: rabd. Ma gandesc la corpul meu. Un gand vag despre lacasul spiritului. Ma intreb ce inseamna sa il tratez cu blandete in timp ce simt acul adanc si strain cautand in intuneric. Durerea se adanceste. Imi scapa o lacrima, dar o ascund, jenata. Strang pumnul, misc degetele frenetic. Din senin, imi simt mana intr-o imbratisare moale si calda. Asistentul* imi spune sa il strang daca ma doare. Ma doare. Si il strang. Nu imi da drumul pana la sfarsit. Cea mai dulce si reconfortanta mangaiere. Ma strabate un fior infinit de mic de bucurie. De smerenie. De recunostiinta. De apreciere.
(multumesc...)