Urma de violoncel

"Se arata pe la ora zece si-n scurt timp am invatat, ca toti ceilalti, sa-i astept rasaritul. O precedau coroana si unda de soc a unei explozii termonucleare. Ne ridicam pe jumatate de pe nisip si, barbati goi si femei goale, o priveam orbiti, prin ochelarii fumurii, ca pe eclipse. Siroia frumusete. Mergea pe varfuri incaltata-n pantofi de cuart sclipitor, cu tocuri ce se curbau pe alee sub greutatea ei nemaivazuta. Cobora pe nisipul micului golf marginit de stabilopoze si-si intindea cearsaful foarte aproape de mare. Apoi se despuia, sustinuta-n picioare de toate privirile de pe plaja, pana si ale pescarusilor, caci numai goala putea fi cu adevarat inteleasa si descrisa. Si mereu ramanea o vreme doar in chiloti, alba ca laptele si linsa de briza din larg, si-atunci pubisul ei intindea matasea albastra ce se cuta dedesubt, intre labiile ingemanate.

Ar fi fost idealul de frumusete a, practic, intregii umanitati. Ar fi fost vanduta si cumparata, langa sofran, scortisoara si oricalc, in porturi indepartate. Cu picioarele ei groase, de zeita ce sustine un colt de templu, cu sanii ei uriasi pe care si-i impingea-nainte cu mandria cu care matroana romana-si impinsese copiii ("Iata bijuteriile mele"), cu pletele ei de Magdalena din Magdalenian, cu boiul ei criselefantin ar fi fost mandria haremurilor si calareata filozofilor lumii. Goala, raspandea atata lumina, ca toate celelalte trupuri din micul golf capatau culoarea cenusie-a cadavrelor. Sanii ei, observai imediat erau singurii demni de acest nume: celelalte femei aveau pe piept mamele sau pur si simplu tate. Fundul ei, cu zona-ntunecata dintre coapse, isi arata din tip in timp, lenes si premeditat, steluta cafenie si structura cealalta, franjurata complex, asemenea carnitei ce iese dintre valvele unei scoici de mare. ...

Bomba? Mai curand o racheta trimisa in patul fiecarei fiinte care-o vedea macar si o singura data pe plaja, sorindu-se goala si visatoate pe incalceala de stabilopozi, caci nu-mi imaginam, ci stiam ca, in umbra fiecarei camere de hotel, noaptea tarziu, fiecare barbat isi speria de moarte femeia, framantand-o si patrunzand-o nu cu oboseala din cuplurile stabile ("scuza-ma, te-am lovit?...nu te zgarii cu barba?..."), ci cu o ferocitate disperata, pe care nici macar la-nceputul legaturii lor n-o avusese si nici nu o putuse avea, pentru ca biata Mada sau Cata erau simple femei, iar un barbat are nevoie de mult mai mult ca sa tasneasca asemeni unui vulcan, inecand in lava arzanda oraselele de marmura de la poale. Are nevoie sa calareasca peste salele unei bombe de aur. Nopti in sir, cand s-a facut dragoste, s-a facut dragoste doar cu femeia cu pubis de aur ce lasa-n nisip, de cate ori pleca, o adancitura in forma de violoncel."

Bomba de aur, din volumul De ce iubim femeile, Mircea Cartarescu