Un veac de singuratate

Numai Rebeca se simti topita de la prima vedere. In dupa-amiaza in care-l vazu trecand prin fata camerei ei, isi dadu seama ca Pietro Crespi nu era decat un biet filfizon fata de acest supermascul, a carui respiratie vulcanica se resimtea in toata casa. Socotea bun orice pretext pentru a se afla in apropierea lui. Intr-o zi, José Arcadio ii privi trupul cu o atentie lipsita de pudoare si ii zise: "Esti o femeie adevarata, surioara". Rebeca isi pierdu capul de-a binelea. Reincepu sa manance pamant si var de pe ziduri cu lacomia de alta data si sa-si suga degetul mare cu atata frenezie incat i se facu o batatura. Voma un lichid verzui cu lipitori moarte. Petrecu nopti albe tremurand de febra, luptandu-se cu delirul si asteptand pana cand casa era zguduita de intoarcerea lui José Arcadio, in zori. Intr-o dupa-amiaza, cand toata lumea dormita, nu mai putu rabda si se duse pana in odaia lui. Il gasi in chiloti, treaz, intins in hamacul pe care-l atarnase de barnele groase cu odgoane de corabie. Nuditatea lui extraordinara, impodobita toata, o impresiona atat de puternic incat simti nevoia sa se intoarca. "Iertati-ma, zise; nu stiam ca sunteti aici". Vorbea in soapta, ca sa nu trezeasca pe cineva. "Vino incoace," ii raspunse el. Rebeca il asculta. Se opri langa hamac, in sudori de gheata, simtind ca i se innoada matele, in timp ce José Arcadio ii mangaie cu varful degetelor gleznele, apoi pulpele si chiar coapsele, murmurand: "Ah, surioara, ah, surioara!". Ea trebui sa depuna un efort supraomenesc pentru a nu-si da sufletul, cand o forta ciclonica o ridica de mijloc intr-un chip uimitor de potrivit, o despuie de imbracamintea intima in doi timpi si trei miscari si o sfasie ca pe o pasarica. Mai avu timp sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nascut inainte de a-si pierde cunostinta daruindu-se placerii de neimaginat a acestei dureri insuportabile, in mlastina fumeganda a hamacului care absorbi ca o sugativa izbucnirea sangelui ei.
Dupa trei zile se cununara la liturghia de la orele cinci. [...]
Parintele Nicanor dezvalui in predica lui de duminica faptul ca Arcadio si Rebeca nu erau frate si sora. Ursula nu le ierta niciodata ceea ce ea considera a fi o lipsa de respect de neinchipuit si, cand se intoarsera de la biserica, le interzise tinerilor casatoriti sa mai puna piciorul in casa. Pentru ea, erau ca si morti. Isi inchiriara o casuta in fata cimitirului si se mutara acolo fara alte mobile decat hamacul lui José Arcadio. In noaptea nuntii, un scorpion care se vari in pantoful Rebecai o musca de picior. Simti cum ii amorteste limba, dar asta n-o impiedica sa petreaca o luna de miere care provoaca scandal. Vecinii erau ingroziti de tipetele care trezeau intregul cartier cam de opt ori pe noapte si cam de trei ori in timpul odihnei de dupa-amiaza, si se rugau ca nu cumva o patima atat de nestapanita sa tulbure odihna mortilor.

Un veac de singuratate, Gabriel García Márquez