Oracolul

Aveam 12 ani si eram in clasa a v-a la cel mai prestigios liceu dintr-un mic oras transilvanean. Incepuse moda oracolului si toate fetele din clasa schimbau caiete dictando in care un scurt chestionar aduna informatii pretioase despre viata noastra intima. Printre suspine dupa baieti cu ochi albastri, indicii misterioase si citate dulci, urma decorarea a doua pagini in adevarate opere de arta. Poezioare de tot felul impreuna cu inimoare si zambete vroiau sa transmita in felul lor inocent si pueril cateva mesaje de suflet: iubeste-ma si nu ma uita. Desi toate prieteniile s-au destramat, cernute prin sita timpului si a distantei, oracolul a supravietuit cumva mutarilor peste mari si tari. Impreuna cu el si amintirile consolatoare, ca inscriptiile incrustate pe banci sau in copaci prin parcuri : I was here. Odata, demult, we were all there.