Nu mai e fictiune. E realitate. Sau totul e iluzie?
Nu stiu unde am gresit. Nu stiu cu ce continui sa gresesc. Cu multe, desigur. Dar in mod precis, care e cauza precisa? Nu am baut apa rece, am purtat esarfe, fulare, bluze groase. Zeci de teste. Si nimic. Negativ. Sunt perfect sanatoasa. Si ele continua sa reapara dupa cateva zile. M-am suspectat de toate. A mai ramas o singura banuiala, rece, cruda, bolnava, inimaginabila, paranoica si fara sens. Prietenii sunt desigur mult prea preocupati de propriile probleme si dileme, reale si imaginare. "Gandeste pozitiv" si "lasa ca iti trece" sunt sfaturi lamentabile dar usor de impartit. Sunt singura (si nu am nici un drept sa spun asta). Stiu, sunt incredibil de norocoasa, de binecuvantata chiar. Dar acestei camere ferecate a corpului (si sufletului) meu ma chinui sa ii gasesc cheia...
3 comments:
mda, sper sa gasesti cheia... daca nu , cei care vor vrea sa iti intre in suflet vor trebui s aintre pe fereastra :)
kiss u.
speram sa nu fie prozaica povestea cu cheia:)
si camera e de fapt un turnulet...
ps. n-am inteles niciodata ce inseamna "mda"...
adik un da mai ganditor :)
kiss you, ava.
Post a Comment