Buchisim

Orasele de provincie isi pastreaza inca in 2009 un aer visator, suspendate in timp si vesnic neschimbate, incremenite in apogeul transformarii capitaliste ce a navalit prin cateva cafenele de fite, supermarketuri si eventual un mall, case portocalii rasarite razlet prin oras si multe masini cu numar strain ca principalele exponate ale imbunatatirii starii materiale a locuitorilor. Ritmul vietii se desfasoara altfel in provincie.
Dincolo de aceste schimbari vizibile ''la fata'' a oraselor, deloc neglijabila desigur, bunastarea pare a se masura mai degraba in numarul sporit al ferestrelor termopan la toate blocurile, pe masura ce proprietarii sau copii lor isi permit modernizarea vechilor apartamente comuniste. Confortul e pe primul loc. Termopane, gresie si faianta, centrale de incalzire. (N-au disparut de fapt nici gospodinele, doar au primit produse folositoare muncii lor - detergent magic ce scoate orice pata, lichide de curatenie pentru toate suprafetele imaginabile, odorizante placute si multe altele pentru cele 99% care mai prididesc inca la muncile casnice nepermintadu-si sa plateasca un ajutor. Multe blocuri raman in continuare in stare atat de degradata incat de curand, o fetita de 7 ani a unor prieteni, nascuta in strainatate si venind pentru prima data in vizita la bunica ei in tara natala remarca foarte surprinsa la vederea blocului scorojit: Chiar traiesc oameni aici?
Scarile intunecate lipsite de lumina naturala datorita ingeniozitatii de a astupa ferestrele cu diverse magazii si spatii de depozitat te miri ce muraturi si vechituri ca deh, romanul e mare pastrator, imi resusciteaza frica de intuneric din copilarie. A aparut interfonul, s-a vopsit banca din fata scarii, adevarata piatra de temelie ce inlesneste inca socializarea vecinilor si in unele cazuri au aparut si bolti din lemn ce marcheaza parca trecerea din spatiul comun al strazii in cel intim al blocului. Cu greu as fi crezut ca intim si bloc incap in aceeasi propozitie dar cultura de cartier s-a metamorfozat si ea.
Un caz aparte il constituie blocurile de la marginile oraselor. Nici la sat, nici la oras, existenta zilnica e rupta din piesele lui Ionesco. Daca maine s-ar intoarce comunismul, oare ar observa? Sau poate ar absorbi neintarziat schimbarea amintindu-si de anii tranzitiei ca de un vis dulce cu Coca Cola...
Postul asta trebuia sa fie despre linistea si pacea de sanatoriu din inima tarisoareai. Buf